Atitudinea oamenilor fata de prezentarea la psihiatru

Am observat,in timp,ca a inceput sa se miste ceva si in mentalitatea romanilor si nu ma refer la gastronomie....
De unde era "de rau" daca aveai nevoie de ajutor psihiatric,au inceput sa recunoasca cinstit ca au pierdut timp si bani prin alte cabinete,ca le era mult mai simplu si lor si familiilor lor,sa accepte din start ca s-ar putea sa fie necesar si de ajuns,macar sa stea de vorba cu un psihiatru.
Sigur ca inca persista atitudinea negativa a societatii,nestiind bietii membrii ai acesteia ca s-ar prea putea, inclusiv ei ,sa aiba, intr-o zi ,nevoie.
Inca traim si in eroarea necunoasterii propriii fiinte,in sensul acceptarii unui aspect nevazut,interior,al organismului in intregime.
Inca nu stim nici macar diferenta ,daca este,CARE ESTE...,dintre psihiatru si psiholog.
Daca aveti experiente pe aceasta tema,astept cu interes interventia dvs,eu am o multime.....

Un mare chirurg BMF, avea o parare personala foarte corecta si practica: "Eu nu inteleg de ce oamenii se feresc sa spuna ca sunt bolnavi cu capul...Pai ce? Creierul e si el un organ...ai inima, ai ficat, de astea poti fi bolnav, dar de cap e rusine sa zici ca esti bolnav...".
Mentalitatea de recunoastere sau nu a bolii psihiatrice tine de o multitudine de factori sociali (obiceiuri, norme, cutume, etc), de nevoia omului de siguranta, valorizarea propriei imagini (ca schema corporala dar si ca schema mentala de aparenta sanatate).
Pentru pacienti sau colegi care sunt confuzati, la modul general si pur teoretic, psihologul s-ar ocupa de omul sanatos si optimizarea/dezvoltarea plenara a acestuia sub toate aspectele, psihiatria intervine deja cand pacientul a "virat" de la starea de sanatate la "boala". Numai ca linia dintre sanatate si boala este foarte subtire, fluctuanta, greu de definit si conceptualizat...(ce este "sanatatea"?, dar "boala"? ajung numai definitiile OMS sau abordarile din DSM IV? , etc.)
Colaborarea dintre cele. doua specialitati este benefica pentru binele pacientului. Numai ca ar fi bine sa identificam si caile, si metodele de colaborare si sunt putini colegi dispusi sa incerce ceva in acest sens bidirectional ...
Inceputul: "Noi despre ce vorbim, aici?",
ar presupune Raspunsul: "Despre Psihicul Uman..." dar abordarea este subtil diferentiata intre cele doua specialitati. Deosebirile sunt multiple si greu de abordat pentru a crea o viziune de ansamblu cat mai corecta si coerenta, acceptata si de majoritatea specialistilor...

In anumite zone din Romania rurala exista acceptarea tacita a parerii ca un om bolnav (fie cu "capul" fie altfel de boala) este un om care a gresit grav si societatea il respinge. Este greu de definit exact care este reactia dar am fost in contact cu astfel de conceptii. Am sa incerc sa mai caut prin cartile pe care le am daca exista consemnata o astfel de "traditie" sau am perceput eu gresit.

Oricum cred ca trebuie putin PR pt ambele specialitati (psihiatria si psihologia) pt simplul fapt ca sunt necunoscute sau prost intelese de oameni si afectiunile speicifice sunt si ele ignorate. Nu stiu ei unde sa depuna o plangere ...
Medicul de familie are cred cea mai mare sarcina aici sa descopere si sa indrume corect astfel de pacienti care poate uneori vin pt "dureri de sale" si nu pentru problema lor principala de care poate nici nu stiu.

Foarte bine punctat in ambele raspunsuri;am uitat sa mentionez si atitudinea familiilor pacientilor cu probleme psihice grave,daca nu as fi patit si eu de fiecare data,mai ca ziceam ca este exagerare;,mai degraba accepta sa le spui ca,copilul lor are cancer,decat sa accepte ca are o tulburare psihica,se produce un adevarat cutremur in microsistemul familial,incep sa se acuze unii pe ceilalti,sa caute vinovati in neamurile partenerilor,e clar o reactie rejectiva,umbla din medic in medic cu speranta ca cei dinainte s-au inselat si intr-un final obosesc,gasind tap ispasitor vreun eveniment stresant care nu a facut decat sa precipite debutul bolii.
Din acest punct de vedere,psihiatria a avansat enorm in ultimii zeci de ani,boala psihica nu mai este considerata a fi consecinta vreunui blestem stramosesc ,ci s-a dovedit clar ca omul,pana la un nivel,este sub imperiul actiunii chimice a diverselor substante produse in interiorul organismului sau introduse in organism pe diverse cai.;pana la un nivel...fiindca omul este si o fiinta spirituala,intr-o proportie mai mare sau mai mica,functie de alti si alti "factori"...

Eu am experienta directa si recenta cu aceasta problema si descopar ca numarul de pacienti dispusi sa mearga la o evaluare psihiatrica si chiar la psihoterapie este din ce in ce mai mare. Sunt mult mai multi cei care sunt dispusi sa mearga fata de cei care nu vor. Eu am avut cam 20:4 doritori fata de refuzuri, ca raport in ultimele sase luni.
Mai mult, descopar ca si parintii sunt dispusi sa mearga la cursuri si indrumari si chiar la terapie cu copiii lor. Cei de la Salvati Copiii fac terapie gratuita cu copiii cu probleme si cu parintii lor. Sigur, lista de asteptare e lunga, undeva mai mult de o luna, dar am cativa copii in terapie la ei.

Asa este,incep oamenii sa-si schimbe mentalitatea,de fapt nevoia ii obliga....;totusi,sa pastram bunul simt,sa nu ajungem ca in alte tari,unde e "la moda"sa ai si tu un psihiatru/psiholog care sa-ti asculte fitzele...

Eu cred ca si daca cineva se duce la un psihiatru/psiholog/psihoterapeut chiar si pentru fitze, acel specialist o sa-l ajute la lamurirea problemelor si sursei fitzelor si nu o sa-l lase fitzos la nesfarsit. Uneori fitzele au un motiv ascuns, sunt manifestarea vreunei nevoi constientizate sau nu.
Sunt de acord ca e la moda mersul la psihiatru/psiholog si nu cred ca e un lucru rau, chiar daca nu absolut necesar pentru fiecare.
Cred ca in multe cazuri macar un pic de dezvoltare personala ar prinde bine, poate managementul stresului si tertipuri pentru "o viata mai buna".

Ar fi ideal sa fie asa...insa acesti oameni sunt consumatori de energie si timp,in afara platesc zdravan acest obicei si asa-zisii psihoterapeuti traiesc pe spatele lor;eu sunt mai severa,daca ascult un om,nu o fac fiindca sunt platita...,in fine,fiecare se descurca dupa cum e alcatuit.

Daca vorbim de "fitze", de astea se lovesc psihologii, nu psihiatrii (pacientii lor nu au fitze). Chiar si asa-zisele fitze, ascund in spate probleme reale unde pacientul este chemat sa-si gaseasca drumul, ghidat de psiholog/psihiatru. Este "la moda" sa mergi la psiholog/psihiatru in masura in care, dupa ultimele estimari si statistici, depresia a ajuns la un ingrijorator procent de 30% si este in crestere...In general, toata patologia psihiatrica si problemele psihologice sunt in crestere (se repeta)...
Revenind la topic, mie nu mi-ar fi rusine sa ma duc la colega psihiatru si sa-i spun ca am o "problema" si sa vedem ce putem face pentru...Dar eu am si pregatirea medicala, si pe cea psihologica deci, din start, sunt o persoana mai informata...Ok, fac abstractie de aceste lucruri, ma consider "tabula rasa" si ma gandesc la un psihiatru/psiholog pentru ceea ce cred eu ca reprezinta o problema si doresc s-o impartasesc (indiferent de categorisirea ei ca idee normala sau nu). Acum, cand sunt lucid si rational, ma gandesc la "bolnav"-ul ipotetic care are manifestari clinice psihiatrice, fara sa fie constient ca este bolnav...Si, daca as putea fi realist, mi-ar fi frica ca nu sunt inteles, ca sunt singur si toate manifestarile mele psihiatrice sunt neintelese pentru un om normal (daca as putea judeca rational), care imi asculta halucinatiile sau ideile...In acest punct, intrevad o mare singuratate a bolnavului psihiatric, ratacit in lumea lui si neinteles de semeni...
Nu stiu daca este chiar asa, am incercat un punct de vedere al pacientului, nu am aceasta experienta, doar am fabulat putin...

Eiiiiii,ca bine le zici ! de asta psihiatrul nu e psiholog si nici invers....

Publicat initial de conexiune40

Eiiiiii,ca bine le zici ! de asta psihiatrul nu e psiholog si nici invers....

pc-ul meu e ghidus si-mi face fitze....ce ziceam,ca la noi ajung brambura oamenii,fie rasfatatii la psihiatru,fie pacientii la psiholog si de aici incepe goana contra timp,ca depresia autentica nu se poate aborda decat intial cu medicamente,apoi prin interventie psihoterapeutica si ,invers,atitudinea pacientilor fitzosi nu necesita tratament medicamentos,desi,culmea!,acestia il reclama,crezand ca face minuni,fara ca ei sa puna osul la treaba activ...;in ceea ce ma priveste,referitor la ceea ce ai afirmat,ca pacientii au nevoie sa se simta intelesi si acceptati,sincer,nu intampin probleme decat in cazuri rare,cand omul nu crede in Dumnezeu....e dureros ptr ca nu am nici eu de ce sa ma agat iar pacientul ma investeste cu puteri divine,daca imi pot permite sa spun asa....,grea sarcina,ispita e enorma,insa ma straduiesc sa repet iar si iar,ca nu sunt nici eu decat un om ca si el....si ca nu putem decat impreuna sa reusim.